04

apr.
2020

10 PERSONALITÃȚI CARE AU MARCAT CLUJUL

Autor:Fazacas Carmen/ 45 0

În acest articol vei afla despre 10 personalitãți care au marcat orasul Cluj-Napoca mai mult sau mai putin cunoscute in decursul anilor incepand din evul mediu pana in epoca contemporana. Acestea fiind spuse dorim sa impãrtașim cu voi realizãrile celor 10 oameni care au adus un aport destul de important orașului nostru.

 

 

MATEI CORVIN 1443-1490

Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara și al Elisabetei Szilagy, ajunge să fie ales ca rege al Ungariei fiind astfel primul rege fără sânge regesc.

Numele lui real este Matia întrucât a fost botezat după apostolul Matia, din calendarul catolic și nu după evanghelistul Matei însă, numele de Matia nu a fost deloc impunător în acea perioadă în Romania confundandu-se astfel cu numele de Matei.

Matia este considerat astăzi, unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei datorita căruia, astăzi, românii și ungurii trăiesc împreună pe aceleași meleaguri.

 

GÁSPÁR HELTAI 1490-1574

Născut inițial Kaspar Helth, acesta a locuit la Cluj aproximativ 30 de ani, unde a și decedat.

La vârsta de 24 de ani achiziționează clădirea rîdicată inițial de familia Eppel în secolul al XV-lea, unde amenajează prima tipografie din Cluj care ajunge să devina și cea mai importantă din Transilvania.

Clădirea se numește astăzi Universitatea Maghiară Ardeleană.

Gáspár Heltai a adus una dintre cele mai importante contribuții la dezvoltarea culturală a orașului inființând și baia publică, moara – fabrică de hârtie și prima fabrică de bere a orașului.

Pe lângă rolurile de autor, editor și tipograf el a mai fost preot, scriitor și om de afaceri.

 

IOAN CĂIANU 1629-1687

Numit în maghiară Kájoni János, iar în latină Ioannes Caioni, Ioan Căianu a fost un călugăr franciscan transilvănean și primul autor de muzică cultă din Transilvania.

Ioan primește de la profesorul său, Mátyás Seregély, o culegere de melodii, ca premiu pentru bună învățătură însă, Ioan dezvoltă această culegere în umatorii 19 ani, denumind-o Codex Caioni.

Codex Caioni cuprinde 346 de melodii, din acea epocă, câteva dansuri transilvane și câteva melodii compuse de Căianu însă, majoritatea melodiilor aparțin unor compozitori vestici de melodii instrumentale, madrigale, motete și arii. 

 

 

MAXIMILIAN HELL 1720-1792

A fost un profesor și un savant apreciat și căutat în lumea științei aferentă secolului al XVIII-lea.

A întemeiat Observatorul Astronomic din Cluj devenind ulterior director al Observatorului Astronomic din Viena.

Între anii 1761 și 1769, Maximilian stabilește dinstanța dintre Pământ și Soare ca fiind 152 de milioane de kilometrii în baza măsurătorilor rezultate din studierea Tranzitului lui Venus.

La Cluj, Hell a publicat Compendia varia praxesque omnium operationum arithmeticorum și Elementa Mathematicae.

După o călătorie de 8 luni în Norvegia, Hell anunță că va publica trei cărți însă niciuna nu vă fii tipărită. Această decizie îi este respinsă de papă în 1773.

 

GAETANO BIASINI 1790-1847

A fost un spadasin și profesor de scrimă milanez, stabilit în Cluj din 1832.

În 1818 și-a deschis propria școală privată de spadă, iar după 6 ani o altă scoală, de data aceasta publică.

În 1837 a cumpărat un han pe care îl transformase în hotel. Hotelul Biasini care exista și astăzi.

În acest hotel, Nicolae Bălcescu și Petőfi Sándor au încercat să unească cele doua revoluții de la 1848.

Biasini a mai avut câteva afaceri în Cluj printre care se numără prima casă de pompe funebre, primul birou de plasare a forței de muncă și o companie de transport internațional rapid.

 

BOLYAI JÁNOS 1802-1860

A fost un matematician maghiar născut la Cluj, care a creat și scris lucrări în geometria non euclidiana în aceeași perioadă cu Lobacevski și Gauss însă independent de aceștia.

Desi Gauss era preocupat de aceste teorii, nu a scris niciodată nimic în acest sens deoarece nu a ajuns niciodată la concepțiile lui János Bolyai.

János a demonstrat că geometria lui Euclid nu este unica posibilă dezvoltând astfel știința absolută a spațiului.

Universitatea din Cluj deși a fost ridicată la inițiativa lui Ștefan Báthory, astăzi se numește Babeș-Bolyai datorită bacteriologului Victor Babeș și al matematicianului János Bolyai.

 

GEORGE BARIȚ 1812-1893

Cunoscut și ca Gheorghe Barițiu, acesta a fost un istoric și publicist transilvănean, care a întemeiat presa românească din Transilvania.

Deși s-a născut în Jucu de Jos a urmat școala primară în Trascău, cunoscut azi ca și Rîmetea.

Gimnaziul l-a făcut la Blaj (județul Alba), iar liceul la Cluj terminând formarea educațională tot la Blaj la Facultatea de Teologie.

George Bariț și-a lăsat amprenta pe toate manifestările ştiinţifice şi nu numai, din Transilvania, fiind egalat de Nicolaie Iorga abia în secolul XX.

Este autorul primei istorii moderne a Transilvaniei, intitulată “Părţi alese din istoria Transilvaniei”

 

ANTONINA DE GERANDO 1845-1914

A fost pedagogă, scriitoare și traducătoare franceză.

În anul 1880, primăria orașului Cluj, îi propune postul de directoare a școlii de fete.

În această scoală erau doar fete cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani și avea doar 4 clase însă din anul 1893 școala ajunge să dispună de 6 clase și să aibă peste 300 de eleve.

Din 1889 Antonina a făcut parte din membrii departamentului de filozofie, istorie și limba maghiară al Asociației Muzeului Ardelean,  și a fost aleasă ca președinte al  Asociației pentru Protecția Animalelor din Cluj.