Adventure

18

apr.
2020

FAMILII NOBILIARE DIN TRANSILVANIA

Autor:David/ 80 0

În evul mediu, numele celor mai nobile familii din Transilvania au fost maghiarizate însă originea strămoșilor acestora rămâne necunoscută încă și în ziua de azi fiind și acum dezbătută de cercetătorii istorici.
Cert sunt însă impactul, bogăția și realizările pe care le-au avut aceste familii pe teritoriul Transilvaniei medievale.

 FAMILIA CORVINEȘTILOR

 

Numită și familia Hunyady, în teorie, linia familală paternă ar fi devenit romano catolică după ce au fost valahi și ortodocși, datorită faptului că maghiarii din acea perioadă aveau un statut politic ridicat pe întreg teritoriul Transilvaniei.
Tot în teorie, originea numelui de Corvin ar fi provenit din latinescul corvus care înseamnă corb însă mai probabilă ar fi conexiunea cu orașul Kovin, cunoscut astăzi că și Cuvin unde familia Hunyady ar fi locuit.
S-ar presupune că familia Corvineștilor era blestemată întrucât membrii familiei, împreună cu soțiile acestora au decedat înainte de a împlini vârstă de 50 de ani.

Blazonul familiei era reprezentat de un corb cu un inel în cioc care, conform legendei, se datorează unui corb care ar fi luat inelul de pe mâna lui Iancu de Hunedoara, după care acesta l-ar fi vânat folosind arcul cu săgeți. La acest blazon, regele Ladislau, cunoscut și ca Voicu, ar mai fi adăugat un leu stând în picioare țînând o coroană pentru a semnifica vitejia familiei și loialitatea serviciilor aduse statului.

 

Ioan de Hunedoara cunoscut și sub numele de Iancu de Hunedoara în română, Ioannes Corvinus în latină și Hunyadi János în maghiară, a fost voievod al Transilvaniei, guvernator și regent al Ungariei.
A fost tatăl regelui Matia Corvin după căsătoria sa cu Erzsébet Szilágyi cunoscută și ca Elisabeta Szilágyi.

Matia Corvin cunoscut în română ca Matei Corvin, în latină ca Matthias Corvinus și în maghiară ca Hunyadi Mátyás, s-a născut la Cluj și a ajuns să fie unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei însă cei din rangul următor inferior lui au decis să comploteze în favoarea detronării lui.
Medicul care avea grijă de reumatismul lui Matia, îl otrăvește cu plumb astfel murind de saturnism.

FAMILIA SZILÁGYI

Fiind o familia bogată, influența masivă a acestei familii se ragăsea atât în Ungaria cât și în Transilvania.

Numele de Szilágyi s-ar trage din numele de Sălaj, județ din care au și pornit totodată rădăcinile acestei familii (Szilágy vármegye = Județul Sălaj).

Mihai Szilágyi (Szilágyi Mihály) a fost guvernatorul Regatului Ungariei.

Mihály a luptat alături de Iancu de Hunedoara în multe bătălii unele din ele find bătăliile de la Varna, de la Kosovo și de la Belgrad.

Iancu de Hunedoara a fost căsătorit cu Elisabeta Szilágyi devenind astfel cumnatul lui Mihály.

Elisabeta Szilágyi a fost mama lui Matei Corvin care a preluat tronul după decesul lui Szilágyi Mihály.

Elisabeta a fost supranumită “doamna de fier” datorită implicării ei în luptele purtate de Iancu, în ascensiunea fiului ei și datorită personalității sale necruțătoare.

Ilona Szilágyi a fost fiica lui Szilágyi Mihály și Doamnă a Țării Româneșți prin căsătoria cu Vlad Țepeș.

FAMILIA DRĂGOȘEȘTILOR

În limba maghiară, ortografia numelui se regăsea sub Drágffy, Drágfy sau Drágffi.

Din această familie provenea și Bartolomeu Dragfi care a primit cel mai înalt rang oficial de pe teritoriul Transilvaniei și anume de Voievod al Transilvaniei.

Bartolomeu a fost alături de Ștefan Cel Mare în lupta împotriva lui Ioan Albert, regele Poloniei și împreună cu Paul Chinezu împotriva turcilor în lupta de la Câmpul Pâinii.

Cetatea Ardudului a fost ridicată la decizia lui Bartolomeu și a fost una din cele mai solide cetăți din nordul transilvaniei care avea rol de adăpostire a soldaților.

FAMILIA BÁNFFY

György Bánffy al II-lea, unul din guvernatorii Transilvaniei, ridică la Cluj-Napoca palatul Bánffy unde se află astăzi Muzeul de Artă.

Palatul îi găzduiește de-a lungul timpului pe pianistul Franz Liszt, unul din cei mai cunoscuți compozitori maghiari, pe împăratul Franicsc I al Austriei cu soția sa Carolina, pe Franz Josef, împăratul Austro-Ungariei cu împărăteasa Sisi și până și pe fostul dictator român, Nicolae Ceaușescu.

Dionisie Bánffy, comite de Dăbâca și Cluj, ridică castelul de la Bonțida între anii 1668-1674. Ultimul proprietar al castelului  din aceeași familie fiind Miklós Bánffy.

Din 2013, În incinta acestui castel este organizat festivalul anual Electric Castle.

 FAMILIA BÁTHORY

Ștefan Báthory principe al Transilvaniei și rege al Poloniei, colaborează cu iezuitii din Transilvania care ridică Universitatea din Cluj la inițiativa acestuia, în anul 1581.

Astăzi, universitatea se numește Babeș-Bolyai datorită bacteriologului Victor Babeș și al matematicianului János Bolyai.

Sigismund Báthory principe al Ardealului, încearcă pentru prima dată unificarea Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova.

Intențiile acestuia se regăsesc în tratatul încheiat de acesta cu împăratul Rudolf al II-lea.

Datorită acestui act, Transilvania își schimbă statutul din Voivodat în Principat însă cererea de a fi principe în Transilvania și al ambelor Dacii îi este respinsă de împărat.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea legată de tărâmul Transilvănean, vino și descoperă experiențe legate de Cluj-Napoca, inima Transilvaniei, și chiar legate de Basmul din Transilvania, alături de echipa CAO Tours.

Lasa un comentariu

Adauga comentariu
Please enter your name.
Please enter your email address.
Please enter a valid email address.